Perfecționismul: calitate sau defect?

De câte ori ne-am descris drept perfecționiști? De câte ori am adus asta în discuție la interviurile de angajare ori am amânat o lucrare până să fim siguri că am adus-o la stadiul de “perfecțiune”? Însuși cuvântul “perfect” are o conotație, mai degrabă, pozitivă. Dar să fie chiar așa?

În rândurile următoare deslușim împreună adevărata însemnătate a perfecționismului, perspectiva, cauzele și pericolele perfecționismului. Și, desigur, explorăm soluții și alternative.

Conform APA (Asociația Psihologilor Americani), perfecționismul este tendința de a cere de la ceilalți sau de la sine un nivel de performanță foarte ridicat, fără greșeală, chiar și atunci când situația nu o cere. Perfecționismul este o trăsătură de personalitate pe care specialiștii o asociază adesea cu depresie, anxietate, tulburări alimentare și cu un nivel scăzut de bunăstare, în general. De ce? Deși la prima vedere, perfecționismul ne poate părea o calitate dezirabilă, necesară în traseul spre succes, în realitate acesta poate fi o adevărată frână, deoarece o persoană perfecționistă se concentrează foarte mult pe evitare: evitarea eșecului, a greșelilor și a erorilor.

Perfecționismul este încadrat de către specialiștii în sănătate mintală în categoria problemelor legate de muncă, alături de procrastinare și sindromul impostorului. Nu este o tulburare mintală, dar este asociat cu un nivel mare de stres și costuri psihosociale ridicate. De ce? Deoarece capacitatea de a iubi și de a lucra eficient sunt temeliile sănătății psihice.

Perfecționismul, ca trăsătură de personalitate, poate fi măsurat, fiind urmărite șase aspecte: preocuparea față de greșeală, standardele personale, îndoiala de a acționa, organizarea, așteptările părinților și criticile părinților.

Perspectiva asupra vieții

O persoană perfecționistă are, mai degrabă, o gândire rigidă, decât una flexibilă. Se privește pe sine și viața, în general, în termeni extremi: lucrurile sunt bune sau rele, câștig sau pierd. Această perspectivă nu lasă loc greșelilor, blocajelor care sunt firești în viața de zi cu zi; de aceea, acest tip de gândire contribuie la creșterea nivelulului de anxietate. Pe de altă parte, persoanele cu o gândire flexibilă sunt mai reziliente, mai încrezătoare în abilitatea lor de a învăța pe parcurs, de a se adapta și de a se bucura de călătoria în sine.

Caracterizarea unei persoane perfecționiste:

• un mod de gândire de tipul “totul sau nimic”;
• tendința de a observa, mai degrabă, greșelile, imperfecțiunile proprii și ale celorlalți;
• neatingerea obiectivelor setate este greu de acceptat: sentimentele negative persistă mult, eșecul este asociat cu stima de sine;
• sensibilitate la critica celorlalți; prin urmare, perfecționismul poate avea la bază procrastinarea, amânarea începerii unei activități sau realizarea acesteia în ultimul moment;
• frica de eșec limitează persoana perfecționistă: astfel, aceasta face mai puține lucruri în timp ce se stresează mai mult;
• are nevoie să se simtă în controlul oamenilor și situațiilor;
• nu crede în dragoste necondiționată: consideră că este demnă de aprobarea și iubirea celorlalți doar dacă tot ceea ce face este fără greșeală.

Cauzele perfecționismului

Sunt mai mulți factori care contribuie la formarea unei personalități perfecționiste. Printre aceștia se numără:

• frica de a fi judecat sau respins de ceilalți, văzută ca o pornire internă, o presiune auto-indusă;
• stilul de parenting: în cazul în care am fost crescuți de părinți foarte severi și critici, care așteptau doar 10 pe linie și ne-au crescut într-un spirit foarte competitiv;
• un diagnostic de tulburare obsesiv-compulsivă (OCD) – hrănește tendințele perfecționiste.

Tipuri de perfecționism

Perfecționismul este de mai multe tipuri: perfecționismul orientat spre sine (am standarde mari față de mine), perfecționismul față de performanța celorlalți (am standarde mari față de ceilalți) și perfecționismul prescris social (ceilalți se așteaptă de la mine să fiu perfect).
În același timp, putem vorbi despre un perfecționism sănătos, caracterizat de străduința de a atinge perfecțiunea, de conștiinciozitate, orientare spre succes și spre a atinge standarde realiste; prin comparație, vorbim despre un perfecționism dezadaptativ, nevrotic, unde standardele impuse sunt nerealiste și inflexibile. Perfecționistul nevrotic simte că eforturile depuse sunt insuficiente și este incapabil să se relaxeze și să adapteze eforturile la circumstanțe.

Pericolele perfecționismului

Perfecțiunea este, desigur, imposibilă. Este ceva abstract. Dorința de a face lucrurile perfect duce la procrastinare, la tendința de a evita provocările, la comparații dăunătoare, la o lipsă de creativitate.

Diferențele față de tulburarea obsesiv-compulsivă (OCD)

OCD este o tulburare mintală, caracterizată de gânduri obsesive și comportamente, compulsii menite să aducă un sentiment de ușurare. Perfecționismul este trăsătura de personalitate caracterizată de standarde și așteptări foarte ridicate. Persoanele cu OCD vor să oprească un comportament compulsiv, dar nu pot, simt că nu pot controla asta. Perfecționiștii nu vor să se oprească din tot efortul pe care îl depun, deoarece acest comportament le oferă sentimentul că totul este în controlul lor.

Cum ne putem controla propriul perfecționism?

• dacă te regăsești în categoria celor perfecționiști, încearcă să devii curios cu privire la felul cum îți vorbești, în ce termeni, cum te pedepsești după o nereușită. O întrebare pe care o poți folosi este: “Aș fi la fel de dur cu prietenul meu cel mai bun, i-aș vorbi așa?”;
• încearcă un hobby sau o activitate la care nu te pricepi, chiar dacă ți se va părea stresant la început; îți va schimba perspectiva din care te raportezi la incertitudine și eșec prin schimbarea cadrului, dintr-unul competitiv, într-unul de joacă, de explorare;
• vorbește cu un terapeut: terapia are potențialul de a-ți schimba viața prin faptul că te poate elibera de propriile constrângeri.

În concluzie, perfecționismul nu este despre dorința de a fi meticulos, ci despre frică. Frica de a greși, frica de a-i dezamăgi pe ceilalți, frica de eșec, frica de succes. Perfecțiunea ne limitează, ne face temători, ne însingurează. Prețul perfecțiunii este mult prea mare.

Perfecționismul nu este inofensiv, fiind asociat cu o predispoziție de a experimenta emoții negative, care, în timp, ne îndepărtează social de ceilalți. Nu vrem să fim percepuți drept imperfecți. Dar imperfecțiunea este parte din natura umană, din ceea ce înseamnă să fii om. La urma urmei, ce e mai uman decât să greșești, să cazi, iar apoi să te ridici și să mergi mai departe?

Specialiștii care te ajută pe acest subiect

• Andra Bolohan, psihoterapeut
• Andrei Deleanu, psihoterapeut