Auzim (sau chiar spunem) adesea ca „cei 7 ani de acasa” sunt semnul unei bune cresteri. In general insa, expresia este asociata doar cu insusirea unor norme de politete. De fapt, umbrela acestor 7 ani ar trebui sa acopere si alte notiuni care contureaza un viitor adult responsabil si stapan pe sine: capacitatea de integrare in mediul inconjurator, de a face alegeri personale benefice in timp ce tine seama de cei din jurul lui, de a dezvolta o buna reprezentare a propriului sine, de a se comporta adaptat și a se auto-corecta fara prea mult efort atunci când este nevoie.

Mediul principal de influenta al parintelui este cel relational; acesta ii transmite copilului, verbal sau non-verbal, cum si-ar dori sa fie sau sa nu fie, ce sa faca sau sa nu faca. Felul in care fiecare parinte isi disciplineaza copilul este influentat de propriile valori, experiente si cunostinte. De cele mai multe ori, intalnim chiar parinti ai aceluiasi copil cu opinii si valori diferite despre cum ar trebui abordate lucrurile in relatia cu copilul, chiar daca scopul amandurora este acelasi.

Procesul de educare poate fi foarte frustrant sau dificil, mai ales atunci cand incercarile repetate de a opri sau schimba un comportament nedorit nu ajung la nici un rezultat vizibil. Este important de mentionat ca exista un aspect semnificativ in felul in care ne disciplinam deseori copiii, precum si impactul pe care il poate avea asupra intrapsihicului copilului si relatiilor pe care acesta le dezvolta cu sine si ceilalti. Este vorba despre diferenta dintre a vorbi copiilor despre cum sunt si a le vorbi despre ceea ce fac.

A educa versus a critica

Deseori atunci cand vrem sa corectam comportamentul copiilor, ne exprimam referindu-ne la felul lor de a fi, astfel etichetandu-i. Cand sub impactul frustrarii sau fricii este transmis mesajul ESTI rau in formulari de genul „Esti asa de incapatanat/Esti imposibil/Esti groaznic, desi ti-am spus de o mie de ori/Nu esti cuminte/Nu inteleg cum poti sa fii asa/Uite-te la el cum e/Esti rasfatat etc.”, copilul simte rusine pentru ceea ce este, mai degraba decât vinovatie pentru ceea ce a făcut. El simte nemultumirea parintelui adresata intregului sine, iar riscul pe termen lung atunci cand aude acest lucru in mod repetat este sa ajunga sa se simta exact asa cum a fost etichetat, precum si sa se comporte exact ca atunci. Astfel, studiile arata ca pe termen lung cu cat mai rusinat se simte cineva, cu atat devine mai neincrezator in propriile forte, dezinteresat, anxios si agresiv, iar rusinea are efectul paradoxal de a inteti comportamentul pe care parintele incearca sa il modifice sau sa il opreasca.

Cum este indicat sa procedam

O recomandare in sprijinul parintilor si copiilor lor ar fi sa gandim dincolo de tiparul comportament „rau sau bun”. Mai util ar fi sa numim, nu sa etichetam comportamentul nedorit. Numirea comportamentului este specifica si lasa posibilitatea de educare si schimbare, focalizandu-se asupra actiunii. Genereaza mai degraba vinovatie, o traire care il poate ajuta pe copil in a-si dezvolta moralitatea si sentimentul de control asupra propriilor actiuni si urmarilor defavorabile.

De exemplu, daca Maria isi loveste sora care nu vrea sa imparta jucariile cu ea, comentariile ar trebui indreptate asupra lovitului urmate de o sugestie a unei alte forme de a face fata trairii sau de a aborda ceea ce are nevoie sau isi doreste. O posibilitate ar putea fi: Stiu ca esti suparata ca sora ta nu imparte jucariile cu tine acum, insa nu este in regula sa o lovesti atunci cand esti furioasa, pentru ca o doare. Ai putea sa ii arati si altfel ca vrei si tu jucaria? Ai putea sa vezi daca vrea sa faca schimb, ce zici? Poate te poti juca cu altceva pana cand termina ea de jucat aici? Astfel, copilului ii este validata trairea, invata care sunt consecintele actiunii sale asupra altuia si poate explora impreuna cu parintele alte posibile solutii.

La fel de importante sunt si momentele in care le spunem copiilor ca au fost buni, adica atunci cand comportamentele lor sunt unele dorite. De exemplu, in loc de a spune ca „ai fost cuminte” am putea sa numim ce ne-a satisfacut din comportamentul lor – ca au putut sa stea atenti 15 minute incontinuu, ca au terminat puzzle-ul, ca au facut schimb de jucarii, ca au putut sa astepte pana cand parintele a terminat ce avea de facut etc. Drept rezultat, copilul va putea asocia comportamentul specific numit cu satisfactia parintelui si cu propria lui satisfactie fiind oglindit drept bun, formand astfel o imagine pozitiva de sine si va integra si repeta acest comportament, aplicandu-l si in alte situatii asemanatoare.

Copilul are nevoie sa stie diferenta dintre bine si rau, dar in acelasi timp sa nu isi piarda increderea in sine pe masura ce invata. Pentru acest lucru, asta este important sa nu simta rusinat atunci cand face alegeri gresite, ci mai degraba sa fie sustinut in a putea sa faca fata mai bine anumitor trairi si sa gaseasca solutii mai potrivite pentru nevoile si dorintele sale.

Asadar, pentru a sustine copiii in mod sanatos pentru psihicul lor, recomandarea este ca atunci cand doriti fie sa corectati, fie sa intariti un comportament, sa incercati sa evitati referirea la cum este copilul, si mai degraba sa numiti ceea ce el a facut si consecintele actiunii sale.

Un articol de Oana Georgescu, psiholog clinician si psihoterapeut pentru copii, adolescenti si adulti.

[blox_row][blox_column width=”1/1″ ][blox_button text=”Contacteaza-ne pentru a stabili o programare la doamna psiholog Oana Georgescu.” link=”https://www.bellanima.ro/contact/” target=”_blank” button_type=”btn-primary” size=”btn-md” align=”left” animation=”none”/][/blox_column][/blox_row]