Agresivitatea copil-părinte

Pentru copii și adolescenți, nu este ceva neobișnuit să experimenteze trăiri foarte intense și să le manifeste prin comportamente netolerate, jignitoare sau chiar agresive.

Agresivitatea copiilor poate avea diverse surse și poate fi un simptom pentru o gamă largă de probleme – de la tulburări emoționale sau psihologice, la diverse condiții medicale sau situații de viață. De aceea, pentru a înțelege și trata agresivitatea copilului, trebuie să identificăm ce o declanșează.

Agresivitatea copilului este îndreptată, de multe ori, către părinții săi, cu care interacționează cel mai mult. 

Agresivitatea copil-părinte poate avea mai multe forme de manifestare

• tantrumuri (copilul lovește, mușcă, ciupește);
• izbucniri de furie în urma cărora distruge anumite bunuri din casă;
• agresivitatea de tip bullying; 
• atacuri verbale; 
• încercarea de a-i manipula pe părinți prin amenințări sau violență; 
• agresiune fizică.

“Agresivitatea este și o sursă de energie, o trăsătură necesară uneori. Dar poate fi o reacție la frustrare sau mecanism adaptativ. Un semnal de alarmă în ambele situații. De asemenea, agresivitatea poate lua forme pasive, manifestându-se exact opus. Un copil care alege să fie îndrăzneț, să-și exprime ostilitatea deschis poate avea șansa de a întâlni limitările exterioare (nu poate distruge lumea cu agresivitatea lui), pe când un copil timid va avea tendința de a găsi agresivitatea nu în sine, ci în lumea exterioară, așteptând parcă mereu anxios ca ea să apară de undeva, să-i creeze probleme. Și, de cele mai multe ori, așa se întâmplă. Prin urmare, un copil care nu-și manifestă aproape niciodată supărările și furia, este foarte probabil să aibă nevoie de ajutor la fel de mult ca cel cu manifestare agresivă.” – psihoterapeut Cristina Muntean, Centrul Medical Bellanima.

Ce declanșează agresivitatea copiilor?

În unele situații, copiii devin agresivi deoarece simt frustrare față de o situație care îi depășește sau cu care nu s-au mai confruntat. Astfel, reacția lor este instinctivă, bazată pe impuls deoarece încă nu au învățat cum să gestioneze situațiile într-o manieră acceptabilă și calmă. Sunt și cazuri când agresivitatea copilului este declanșată de dificultăți de reglare emoțională, de un deficit de atenție sau hiperactivitate, de simptome specifice tulburările din spectrul autist sau de alte tulburări psihologice. Despre orice situație ar fi vorba, părinții joacă un rol important. 

Dacă ne referim, în principal, la un diagnostic, agresivitatea copil-părinte are cauze care intră în următoarele mari categorii:

Tulburări de dispoziție

Acestea pot fi cauza agresivității copilului, fie că vorbim despre un episod depresiv sau depresie (unde iritabilitatea copilului joacă un rol central).

Frustrări

Care se pot naște din dificultățile cognitive pe care unii copii cu tulburări specifice de învățare sau copiii cu tulburări din spectrul autist le resimt sau care provin din incapacitatea autoreglării emoționale. Neputința exprimării verbale sau emoționale a stărilor lor poate lua forma agresivității.

Impulsivitate

Tulburarea cu deficit de atenție/hiperactivitate poate determina ca agresivitatea să fie forma de manifestare a impulsivității specifice tulburării.

Tulburările de comportament disruptiv

În acest caz, agresivitatea este parte din tabloul clinic al acestei tulburări – copilul este agresiv intenționat.

Traumă

Sunt cazuri când agresivitatea copilului nu are la bază o tulburare, ci este declanșată de anumiți factori stresori, iar copilul nu cunoaște altă formă de manifestare a traumei sale.

Îmbunătățirea relației părinte-copil

Studiile arată faptul că agresivitatea copiilor se poate ameliora atunci când părinții lor primesc sprijin moral și instruire adecvată. Asta deoarece părinții învață modalități concrete de a gestiona agresivitatea copilului, dar și deoarece părinții învață să privească situațiile dintr-un alt unghi. Agresivitatea copilului față de părinte poate fi demoralizatoare și foarte stresantă: îl macină pe părinte, acesta începe să se îndoiască de competențele sale ca părinte și de bunele sale intenții și erodează legătura copil-părinte. 

Sfaturi pentru părinți

Nu luați lucrurile într-un mod personal

Agresivitatea copilului poate fi resimțită ca lipsă de respect. E ușor să crezi că tu ești ținta sa directă. Însă copiii nu gândesc la fel ca adulții. Copiii nu procesează emoția și informația așa cum o fac adulții. Nu-și înțeleg propriile emoții, cu atât mai puțin pe ale părinților săi! Chiar și dacă ne referim la copiii care fac trecerea la adolescență, comportamentul lor reflectă, mai degrabă, impulsivitatea sau incompetența în autoreglare, decât rea-voință.

Încercați să vă ajustați așteptările

Pe toată durata copilăriei, copiii învață despre emoții – cum să-și autoregleze dispoziția și cum să interpreteze emoțiile și dispoziția celorlalți. Copiii tind să-și apere dorințele și interesele lor, chiar cu agresivitate. De asemenea, pot răspunde cu agresivitate dacă percep lumea ca fiind ostilă sau nedreaptă. Astfel, părinții le pot oferi copiilor lor oportunități de învățare prin dezvoltarea unui atașament sigur: prin discuții despre sentimentele și semnalele proprii și ale celor din jur, prin oferirea de modele pozitive, prin recompensarea cooperării și autocontrolului. 

Încercați să păstrați o relație pozitivă/optimistă

Greșeala comună pe care o fac părinții este aceea că, atunci când copilul lor manifestă agresivitate sau are un comportament agresiv, părinții tind să lase acest episod să domine relaționarea lor din întreaga zi sau din întreaga săptămână. Dar acest lucru este contraproductiv. Copiii învață și deprind comportamentele acceptate social atunci când primesc feedback pozitiv pentru alegerile bune – nu atunci când primesc pedepse pentru alegerile mai puțin bune. Feedback-ul negativ și pedepsele continue îl pot face pe copil să se comporte din ce în ce mai sfidător.

Validați emoțiile copiilor

Validarea este abilitatea verbală prin care copiii pot fi ajutați și încurajați în procesul lor de dezvoltare emoțională și comportamentală. Astfel, se vor simți acceptați, importanți, acceptați necondiționat și înțeleși.

Exemple de validare verbală: “Observ că ești supărat pe mine.”, “Pare că nu te-ai simțit foarte bine.”, “Simți frustrare deoarece fratele tău nu te lasă să te joci cu mașinuța roșie.”, “Înțeleg că ești rușinat de ceea ce s-a întâmplat.”, “Trebuie să-ți fi fost tare frică!”. Astfel, frustrările și agresivitatea vor fi discutate, în loc să fie manifestate. 

 Nu vă sacrificați propria bunăstare psihologică

Deoarece agresivitatea copiilor este motiv de stres, iar stresul este contagios pentru toată familia (chiar și bebelușii pot percepe indicii unei dispoziții negative), bunăstarea părinților nu trebuie să fie pusă pe plan secund. 

Agresivitatea nu apare fiindcă suntem programați să răspundem cu ostilitate. Oricine are capacitatea de a se comporta agresiv; dacă facem asta sau nu va depinde mult de felul în care percepem lumea înconjurătoare. Tendința copilului de a fi agresiv față de părinții săi este modelată, astfel, de condițiile exterioare de mediu.  Dar asta nu înseamnă că părintele poartă vina agresivității copilului. Însă prin îmbunătățirea acestor condiții, părinții pot schimba cursul dezvoltării copilului. Comunicarea părinte-copil rămâne la baza relației acestora. Prin comunicare, părinții pot identifica și satisface adevăratele nevoi pe care le are copilul. 

Atunci când părintele devine îngrijorat cu privire la nivelul de agresivitate al copilului, poate căuta ajutor apelând la serviciile specialiștilor Bellanima. Scopul intervenției este, adesea, acela de a-l învăța pe copil cum poate să își controleze agresivitatea sau cum să o manifeste într-un mod sănătos, să îl responsabilizeze cu privire la acțiunile sale și cu privire la consecințele acțiunilor sale.