Boala psihosomatică: ce este și cum poate fi tratată

Bolile psihosomatice se referă la acele afecțiuni medicale a căror apariție și/sau evoluție este afectată de factori psihologici/emoționali. Termenul “psihosomatic” se referă la acele simptome fizice și reale care își au sursa sau sunt influențate de minte și emoții. Termenul provine din “psiho”, care înseamnă “minte” și “somatic”, adică referitor la corp. 

Organizația Mondială a Sănătății definește medicina psihosomatică drept studiul variabilelor biologice, psihologice și sociale în momente de boală și de sănătate.  

Cum se manifestă o boală psihosomatică? 

O boală psihosomatică este declanșată de stres sau este agravată de nivelul de stres resimțit și se manifestă în corp sub formă de durere sau sub forma altor simptome. Îți bate inima mai tare atunci când ești speriat? Dacă da, acesta este un exemplu de somatizare. De asemenea, atunci când ești frustrat, îți încordezi maxilarul, mușchii feței. Atunci când te rușinezi de ceva sau de cineva, te înroșești. Toate acestea sunt somatizări ale emoțiilor resimțite. 

Boala psihosomatică apare atunci când stresul emoțional se manifestă sub forma unor senzații corporale. Precum o oală sub presiune: dacă oala nu are măcar puțin spațiu de ventilare, aceasta va tot acumula presiune care, într-un final, se va revărsa. Atunci când simptomele fizice resimțite devin persistente, iar gândurile, emoțiile și comportamentele legate de boală devin excesive și exagerate, atunci vorbim despre tulburarea cu simptome somatice.

„Dacă observi că în ultima perioadă ai apelat la numeroase diagnostice sau tratamente, la serviciile mai multor medici sau centre medicale și continui să te îndoiești de corectitudinea rezultatelor sau de justețea unor diagnostice, dacă sănătatea ta este o îngrijorare care îți acaparează foarte mult din preocupările zilnice, atunci cel mai bine ar fi să îndrăznești să faci o programare la un specialist în sănătate mintală, pentru a verifica dacă nu există cauze psiho-emoționale în spatele simptomelor fizice” – Raluca Dinică, Psiholog clinician & Psihoterapeut.

Ce este tulburarea cu simptome somatice ( psihosomatica)? 

Tulburarea cu simptome somatice formează o nouă categorie în DSM-V (cea mai nouă ediție a Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale). Trăsătura principală a acestei tulburări este reprezentată de simptome somatice asociate cu un nivel crescut de disconfort și deteriorare semnificativă. Această tulburare este parte a ipohondriei (care acum nu mai apare ca tulburare distinctă în DSM). Mai mult, aproximativ 75% din persoanele diagnosticate anterior cu ipohondrie sunt reîncadrate în diagnosticul de tulburare cu simptome somatice. Totuși, aproximativ 25% din persoanele cu ipohondrie au un nivel crescut de anxietate privind starea de sănătate în absența simptomelor somatice și multe dintre simptomele lor nu pot fi incluse în diagnosticul de tulburare anxioasă. Pentru aceste persoane, diagnosticul din DSM-V este acela de tulburare nosofobică (tulburare marcată de o teamă exagerată de boală). 

Conform DSM-V, criteriile de diagnostic pentru tulburarea cu simptome somatice sunt:

• unul sau mai multe simptome somatice/corporale neplăcute sau care determină o perturbare semnificativă a activității cotidiene;
• gânduri, sentimente sau comportamente excesive legate de simptomele somatice sau preocupări privind starea de sănătate, manifestate prin cel puțin una dintre următoarele: 

• gânduri disproporționate și persistente privind gravitatea simptomelor; 
• nivel crescut persistent de anxietate în legătură cu sănătatea sau simptomele; 
• alocarea exagerată de timp și energie acestor simptome sau preocupări privind starea de sănătate.

Deși oricare dintre simptomele somatice poate fi prezent intermitent, simptomele resimțite trebuie să persiste timp de cel puțin 6 luni de zile. 

Simptomele tulburării cu simptome somatice pot fi specifice (o durere localizată undeva în corp) sau relativ nespecifice (de exemplu, starea de oboseală). Simptomele reprezintă, uneori, senzații corporale firești sau disconfort care nu indică, în mod normal, o boală gravă. Totodată, simptomele pot fi sau nu asociate cu altă afecțiune medicală. 

Fără dubiu, emoțiile au un efect asupra corpului. Ele pot fi chiar sursa unei senzații corporale. 

Cum se manifestă psihosomatizarea? 

În cele ce urmează, este arătată legătura dintre unele emoții și tulburări emoționale și simptomele resimțite în corp:

Anxietate sau tulburarea de anxietate

• dureri de stomac; 
• greață;
• lipsa poftei de mâncare;
• dureri în piept;
• respirație sacadată.

Depresie

• schimbări ale programului de somn sau de mese;
• dureri de stomac;
• nivel scăzut de energie;
• senzația de oboseală
• dureri în piept
• senzația de gol în piept.

Traumă

• tremur necontrolat;
• dureri de cap;
• palpitații ale inimii;
• stare de amețeală;
• atacuri de panică.

Frică sau teamă

• tensiune musculară;
• crampe;
• greață; 
• senzația de sufocare;
• respirație sacadată.

Rușine sau vinovăție

• dureri de stomac; 
• senzație de sufocare;
• stare de nervozitate.

Persoanele care ajung să fie diagnosticate cu tulburarea cu simptome somatice tind să aibă dificultăți în ceea ce privește reglarea emoțională (adică abilitatea de a răspunde unei situații într-o manieră social acceptabilă și adecvată). Nu este neobișnuit ca o persoană cu o boală psihosomatică să aibă reacții exagerate sau să fie incapabilă să se decupleze de la o supărare de ordin emoțional. Din păcate, persoanele diagnosticate cu tulburarea cu simptome somatice suferă nu numai din cauza simptomelor fizice, ci și din cauza co-existenței unor probleme mintale, emoționale sau psihosociale care le perpetuează simptomele.

Cauzele tulburării cu simptome somatice 

Atunci când un simptom nu poate fi atribuit nicicum unei cauze fizice, atunci ne referim la stres ca la cauza principală. În cele mai multe situații, simptomele somatice apar din cauza unor emoții reprimate, din cauza unei traume trăite, din cauzele unei depresii sau anxietăți, din cauza frustrării sau furiei acumulate. 

Mai mulți factori pot contribui la dezvoltarea unei boli psihosomatice. Aceștia includ:

• vulnerabilitatea genetică și biologică (sensibilitate crescută la durere, spre exemplu);
• experiențele traumatizante la vârste mici (de exemplu, violență, abuz, neglijență);
• procesul de învățare (de exemplu, atenția primită pe parcursul bolii, absența comportamentului de întărire a exprimării non-somatice a suferinței);
• normele culturale/sociale care devalorizează și stigmatizează suferința psihologică în comparație cu cea fizică. 

Cine poate dezvolta simptome somatice? 

General vorbind, oricine, la orice vârstă. Sunt studii, însă, care demonstrează faptul că următoarele aspecte pot influența dezvoltarea de simptome somatice:

• un stil de viață haotic;
• dificultate în recunoașterea și exprimarea propriilor emoții;
• neglijare pe perioada copilăriei;
• istoric de abuz sexual;
• prezența altor condiții psihologice, precum depresie sau tulburări de personalitate;
• abuz de substanțe interzise sau alcool;
• șomajul, dificultăți la locul de muncă.

Cum se diagnostichează psihosomatizarea?

Tulburarea cu simptome somatice este una complexă, unde încrederea în specialiști joacă un rol esențial. A doua opinie este, de regulă, solicitată. În cele mai multe cazuri, consultația inițială se face într-o clinică medicală, și nu una de psihoterapie. O mare provocare pentru o persoană diagnosticată boala psihosomatică este dată de credința persistentă a acesteia că este ceva în neregulă cu ea din punct de vedere fiziologic; chiar și în ciuda tuturor rezultatelor negative. De cele mai multe ori, aceste persoane sunt aduse la specialiști de către un membru al familiei afectat, la rândul său, de gândurile și comportamentele sale. În fapt, majoritatea oamenilor afectați nu sunt conștienți că au această boală și continuă să facă numeroase analize și investigații în al căror rezultat negativ oricum nu cred.

Intervenție medicală în boala psihosomatică 

Odată identificată și diagnosticată această condiție, tratamentul include terapie, terapia cognitiv-comportamentală și anumite antidepresive. Inhibitori selectivi de recaptare a serotoninei și antidepresive triciclice pot fi printre medicamentele prescrise, ambele având un rol dovedit în ameliorarea simptomelor somatice. 

Terapiile comportamentale și schimbări ale stilului de viață pot fi parte din tratament. Acestea pot preveni eventualele teste fizice și alte tratamente care nu sunt necesare. Oricum, tratamentul va fi personalizat. Dacă o persoană precizează faptul că preocuparea pentru simptomele resimțite interferează cu viața de zi cu zi, atunci terapia cognitiv-comportamentală (CBT) poate ajuta la identificarea și corectarea gândurilor distorsionate, a convingerilor fără o bază rațională și a comportamentelor care declanșează anxietatea legată de starea de sănătate. În tandem cu CBT, se poate apela la terapie bazată pe mindfulness, la meditație, cu scopul de a decupla persoana de la dispoziția și gândurile negative. 

În concluzie, doar pentru că nu există un diagnostic medical și este vorba despre o boală psihosomatică, asta nu înseamnă că suferința nu este reală sau că ea nu trebuie adresată. Este important să îi acordăm suferinței de cauză emoțională aceeași atenție ca celei de cauză biologică. 

Articol de Cristina Glomnicu, editor de specialitate în cadrul Centrului Medical Bellanima.