Despre anxietate, cu luciditate și înțelegere

Iubirea și frica sunt motoarele de bază ale comportamentelor noastre. În timp ce iubirea ne motivează să devenim cea mai bună versiune a noastră, frica ne ține pe loc, dezorientați și șovăielnici.

Frica poate îmbrăca două forme: frica rațională, ca semnal pentru un pericol real imediat ori ca factor motivator pentru a duce la bun sfârșit diverse sarcini; și frica permanentă sau anxietatea, ca stare de îngrijorare ce se hrănește cu cele mai sumbre proiecții de care este capabilă mintea noastră. Anxietatea ne face să spunem “nu” atunci când am vrea să spunem “da”, ne înfrânează din a experimenta noi trăiri. Anxietatea este cea care ne trezește în miez de noapte, tresărind la gândul că am lăsat fierul de călcat în priză (deși am verificat de trei ori); anxietatea distorsionează și hiperbolizează faptele și situațiile din lumea noastră interioară și din lumea exterioară.

Ce sursă are anxietatea?

Diversele situații care ne declanșează anxietatea își au rădăcinile în copilărie, la fel și răspunsul nostru la ele. Aceasta este teoria psihanalistului englez Donald Winnicott. Astfel, sursa anxietății s-ar regăsi în situațiile traumatizante și nevindecate din trecut care s-ar putea repeta. La ele ne raportăm atunci când trăim îngrijorați. Riscul de a retrăi aceste scenarii este responsabil pentru atacurile noastre de panică, fobiile legate de anumite locuri și conjuncturi, pentru anxietatea socială sau tulburarea obsesiv-compulsivă. Evenimentele cauzatoare de anxietate ar fi avut loc în copilărie, într-un moment în care copilul nu le-a putut procesa corespunzător, astfel încât ele se reîntorc în viața adultului pentru a-și găsi rezolvarea.

Ce spun studiile?

În același timp, sunt studii care arată că 40% dintre grijile noastre nu se materializează niciodată; 30% dintre frici sunt despre evenimente întâmplate în trecut, asupra cărora nu mai avem cum acționa, în schimb putem lucra asupra modului în care ne raportăm la ele și le integrăm în viața noastră (prin psihoterapie); 12% dintre îngrijorările noastre sunt despre viețile celorlalți, aspecte asupra cărora nu avem niciun control; 10% dintre grijile noastre sunt în legătură cu o boală, reală sau nu. Așadar, numai 8% dintre lucrurile care ne îngrijorează zi de zi prezintă probabilitatea de a se întâmpla. Așadar, dacă am da o șansă cifrelor și statisticilor, acestea ar prezenta acest tablou, mult mai puțin sumbru.

Aici rezidă, însă, chiar trăsătura de bază a anxietății: în faptul că tinde să consume tot, să ocupe tot spațiul nostru mintal, refuzând să mai lase loc pentru altceva. Este ca un bulgăre de zăpadă care se tot rostogolește, devenind din ce în ce mai mare. Gândurile noastre devin neobosite, repetitive și blocate. Deși ne produce multă durere și agitație, anxietatea nu ne permite să o punem sub semnul întrebării. Astfel, structura minții noastre ne face să rămânem în această stare, devenind chiar o zonă de confort, în loc să ne lase să ne confruntăm proprii demoni, problemele care ne-au adus în acest punct. Asta deoarece nu e un proces ușor sau confortabil să identifici sursa problemelor și să o confrunți, revendicând apoi un nou mod de a gândi.

O întrebare esențială

Următoarea întrebare se dovedește esențială pentru eliberarea spațiului mintal necesar în încercarea de a scăpa de diversiunea creată de propria minte: Dacă mintea mea nu ar fi preocupată cu aceste gânduri, la ce altceva m-aș gândi?

Poate că răspunsurile ar fi de tipul: Dacă aș face asta, aș realiza cât de trist și singur mă simt de fapt; Dacă aș face asta, aș realiza cât de furios sunt în legătură cu…; Dacă aș face asta, aș realiza cât de abandonat mă simt. În aceste răspunsuri se află esența. Și de aici ar începe lucrul cu o emoție reală, identificabilă. Din acest punct înainte putem porni în înțelegerea unor părți importante din noi, mult timp ignorate. Dacă tot suferim, măcar să suferim din motivele corecte și într-un mod constructiv, alegând să trăim ambivalența și complexitatea vieții noastre în detrimentul anxietății care ne limitează și ne frânge existența.

Specialistul care te ajută pe acest subiect

• Irina Pavel, medic specialist psihiatru

Articol de Cristina Glomnicu, editor de specialitate în cadrul Centrului Medical Bellanima