Frica: ce o declanșează, cum se simte în corp, cum ne ajută și cum o îmblânzim

Frica este una dintre emoțiile universale. Reprezintă o parte importantă din ceea ce înseamnă să fii om și este, în același timp, o parte importantă din istoria omenirii; ca mecanism de supraviețuire, frica ne ajută să abordăm cu precauție o situație nesigură sau cu potențial periculos.

Propriul creier și mediul în care ne aflăm contribuie la dezvoltarea acestei abilități de a simți frică. Adesea, frica apare atunci când se întâmplă ceva pe care nu îl înțelegem, pe care nu îl putem controla sau despre care credem că ne poate face rău.

Frici naturale, frici învățate

Experții împart frica în două subtipuri: naturală (înnăscută) și condiționată (învățată).

Fricile naturale sunt cele cu care ne naștem; acest tip de frică nu necesită învățare. Nimeni nu are nevoie de lecții despre cum să îi fie frică de un animal periculos. Pe de altă parte, frica învățată este dobândită prin experiențe; de exemplu, ne este frică de apă după un episod de înec. Fricile învățate sunt formate atunci când în trecut ni s-au întâmplat lucruri negative pe care încercăm să le evităm. Acest tip de frică este unul irațional care ne face să credem că circumstanțe similare vor duce la același rezultat.

Frică sau anxietate

Adesea, ne referim la frică și la anxietate ca fiind concepte sinonime, însă ele sunt diferite: pe scurt, frica este reacția la o amenințare sau pericol real, pe când anxietatea este reacția la anumite emoții. Frica are date clare; anxietatea, însă, este mai vagă. Ne simțim în alertă, dar nu ne aflăm în pericol imediat. În plus, anxietatea este orientată spre viitor; frica este o reacție la o amenințare prezentă, imediată.

În timp ce frica este conceptualizată drept o stare adaptativă, dar trecătoare, provocată de confruntarea cu un stimul amenințător, anxietatea este o stare mai tonică, strâns legată de prezicere și pregătire.

Așadar, frica și anxietatea sunt stări emoționale distincte, doar că au și anumite aspecte în comun; anxietatea este, de fapt, o formă mai elaborată a fricii care îi permite persoanei să se adapteze și să planifice viitorul. Așadar, putem spune că anumite mecanisme puse în mișcare de frică au fost reciclate de către sisteme sofisticate actuale pentru a ne apăra de amenințări îndepărtate sau virtuale.

Rolul protector al fricii

Dacă ne uităm în trecut, frica este străveche și, într-o anumită măsură, datorită fricii am supraviețuit ca specie. Principala funcție a fricii este aceea de a juca rolul unui semnal pentru pericol, amenințare ori conflict și de a declanșa răspunsurile adaptative adecvate. “Luptă sau fugi” este răspunsul nostru la procesul de evaluare a fricii. Această reflectare fiziologică are loc în situații stresante.
De regulă, frica este o emoție umană adaptativă, mobilizatoare și sănătoasă. O abundență de frici ne poate afecta însă. Astfel, frica poate fi, totodată, o emoție înșelătoare. Ne poate paraliza și ține departe de potențialul nostru. Ne poate ține mărunți.

Cum se simte frica în corp

Prin răspunsul declanșat de frică, de tipul “luptă sau fugi”, în corp se petrec anumite schimbări cu rolul de a-l pregăti pentru strategia aleasă. Crește frecvența respiratorie, crește ritmul cardiac, vasele de sânge periferice se contractă, vasele de sânge centrale din jurul organelor vitale se dilată pentru a le umple cu oxigen și nutrienți, mușchii se umplu cu sânge, gata să reacționeze. Mușchii devin mai încordați, cauzând piloerecție sau, în termeni populari, piele de găină. La anumite animale, rolul părului ridicat este acela de a le face să pară mai mari în fața prădătorului.

Frici comune

Teoriile evoluționiste susțin că răspunsul de tip “luptă sau fugi” este un instinct încorporat, cu rol de protecție. Problema modernă este faptul că nu ne mai confruntăm cu același tip de pericole cu care s-au confruntat strămoșii noștri – doar că instinctul încă este în corp; de aceea, acest tip de răspuns poate deveni contra-productiv și poate duce la dezvoltarea simptomelor de anxietate.

Iată câteva frici comune și moderne pe care le împărtășim în drumul nostru prin viață:

frica de eșec: acest tip de frică ne macină pe toți la un anumit moment în viață; această frică poate apărea sub forma perfecționismului, anxietății de performanță sau sub forma unui stil precaut de viață.
frica de respingere: este o frică socială, strâns legată de ceilalți. Persoanelor cu frică de respingere le este teamă să se deschidă, să fie autentice, să aibă relații apropiate de teamă că vor fi criticate, judecate sau respinse.
frica de abandon: aceasta poate apărea încă din copilărie, atunci când copilul se confruntă cu neglijare sau abandon din partea figurilor importante. Ulterior, acest tip de frică se manifestă sub forma fricii de a fi singur, prin anxietate de separare sau printr-un tipar de co-dependență în relațiile romantice.
frica de moarte sau de boală: psihologii plasează acest tip de frică la baza celorlalte frici.
frica de a rămâne blocat: acest tip de frică este legat de nevoia de libertate, de alegere, de independență; se poate manifesta sub forma fricii de angajament sau de spații închise ori mici.
frica de a pierde controlul: este strâns legată de nevoia naturală de a ne simți în control; se manifestă sub forma fricii de a spune sau face ceva nepotrivit, sub forma fricii de a nu putea controla emoțiile sau impulsurile.
frica de a fi nesemnificativ: este o formă de anxietate existențială, centrându-se în jurul ideii de viață fără sens.

Frica: o emoție complexă ce trebuie îmblânzită

Un pas important în a ne învinge fricile este acela de a le accepta; fricile cresc atunci când le permitem să ne consume, atunci când ne împotrivim lor. Adesea uităm că fricile sunt aliații noștri, purtători de mesaje importante. Astfel, este important să vorbim despre frici și să le analizăm; întreabă-te dacă frica ta este rațională. Multe dintre fricile noastre sunt iraționale și suferim mai mult în imaginație decât în viața reală (Seneca), de aceea e important să adăugăm câteva scenarii înainte de a ajunge la cel mai pesimist scenariu.
În același timp, așa cum procedăm și cu etichetarea emoțiilor negative, etichetarea fricii reduce din puterea ei. Putem chiar să îi dăm un nume de alint sau un diminutiv.

Cum ne gestionăm fricile

Suntem condiționați să ne fie frică de ceea ce ne-a fost prezentat ca fiind ceva negativ, fie că sunt oameni, locuri sau obiecte anume. Astfel, mediul în care creștem ne poate face să dezvoltăm adevărate convingeri în jurul fricii. Pentru a depăși aceste frici, este nevoie să le recunoaștem efectele pe care le au asupra comportamentului nostru și să găsim curajul să le confruntăm într-un mediu sigur.

Ca urmare, există diferite tehnici pentru a ne gestiona fricile:

să localizăm sursa fricii. Atunci când o frică devine deja obicei, uităm de la ce a pornit; “Care a fost prima situație care a dus la dezvoltarea unui cerc vicios de frici?”, “De unde vine frica?”. Prin aceste întrebări aducem în atenția noastră explicațiile de care avem nevoie.
să învățăm tehnici de relaxare. În lucrul cu frica, primul lucru de ajutor este relaxarea, să învățăm cum să ne relaxăm; meditație, respirație profundă, exerciții de distragere a atenției, pe toate le putem folosi atunci când începem să lucrăm cu frica.
să ne provocăm puțin câte puțin. Cu pași mărunți, în fiecare zi, ne putem confrunta fricile. Orice progres este progres, iar acesta merită sărbătorit. Expunerea treptată la fricile noastre va face ca, în timp, acestea să scadă din intensitate și va promova adaptabilitatea.

Ce înseamnă progres atunci când ne înfruntăm fricile?

Cercetările indică faptul că terapia prin expunere (sau confruntarea fricilor) funcționează rapid, multe persoane simt un progres după doar câteva ședințe. Însă înainte de a ne simți mai bine, ne vom simți inconfortabil. De aceea, frecvența, intensitatea și durata fricii nu sunt o strategie bună de a măsura progresul, cel puțin nu în primă fază.

Iată perspectivele eficiente în a măsura progresul: cât de consistent ești în a nu evita frica; cum te auto-provoci să înfrunți o frică; cât de mult îndrăznești să ieși din zona de confort; ai încercat strategii noi de confruntare a fricilor; cât de des ai aplicat strategiile învățate în terapie.

Concluzii

”Ce ai face dacă nu ți-ar fi frică?”. Iată o întrebare bună asupra căreia să reflectăm din când în când. Creierul nostru răspunde la fricile psihologice pe care le percepe în același mod în care răspunde la pericolele reale. Așadar, percepția dictează urmările.

Articol scris de Cristina Glomnicu, editor de specialitate în cadrul Centrului Medical Bellanima.

Surse articol: