Despre motivele pentru care unei persoane îi este greu să dezvăluie că a fost hărțuită sexual

Poate fi dificil de înțeles pentru unii de ce unei persoane îi este greu să vorbească deschis despre o experiență de hărțuire sexuală, însă modul în care cei din jur reacționează este foarte important, subliniază Ana Predescu, psiholog clinician. Cea mai mică suspiciune de neîncredere din partea mediului exterior, poate reactualiza sentimentele cu care individul s-a luptat până a găsit curajul de vorbi.

În primul rând, este important să înțelegem consecințele la nivel de interpretare cognitivă și emoțională pe care cineva le resimte atunci când trece prin experiența unei hărțuiri sexuale. Există un potențial crescut ca persoana să resimtă extrem de multe emoții contradictorii de tipul:

• autoculpabilizare – pentru că nu a știut să gestioneze spontan momentul și se învinovățește pentru asta;
• culpabilizarea agresorului – aici poate interveni contradicția: eu sunt de vină sau el este vinovatul?;
• furie – pe propria persoană și pe potențialul agresor;
• negare; 
• rușine;
• pierderea încrederii;
• schimbări de dispoziție;
• lipsa de putere și control;
• sentimente de incapacitate și inutilitate;
• nevoia de potențială izolare.

Lista poate continua în funcție de mecanismele de coping ale fiecărei persoane.

Hărțuirea sexuală – mecanisme de coping

Că să înțelegem mai bine mecanismele de coping, putem să ne referim la câteva dintre ele, cum ar fi:

• ruminarea – procesul prin care individul se gândește în continuu și e preocupat de sentimentele și gândurile pe care le asociază evenimentului negativ;
• refocalizare pozitivă – procesul prin care persoana găsește resurse de a se gândi la lucruri mai plăcute în loc să se gândească la evenimentul negativ trăit;
• refocalizare pe planificare – atunci când persoana se poate gândi la pașii pe care îi are de urmat pentru a face față unui eveniment negativ;
• catastrofarea – apare atunci când ne gândim în mod recurent la cât de teribil a fost evenimentul trăit;
• căutarea suportului social – e o strategie de coping comportamental prin care persoana apelează la alte persoane pentru ajutor, sfaturi, informații și sprijin emoțional;
• acțiuni instinctive – strategie de coping prin care persoana abordează situația stresantă gândindu-se în primul rand la propriile sale intuiții, poate reacționa impulsiv și poate aborda problemele aruncându-se cu capul înainte;
• evitarea – persoana evită să se confrunte cu problema/situația stresantă. 

De asemenea, mecanismele de coping pot suferi modificări în timp, în funcție de perspectiva pe care persoana o alege în privința faptelor petrecute. Se pune deseori problema – ce mecanisme de coping ar fi indicat să folosim în situații de criză?

Mecanisme de apărare bune sau rele?

Etichetarea de tipul mecanisme de apărare bune sau rele este de evitat. Important este să găsim resursele funcționale de a face față situației încercând să păstrăm un echilibru. Desigur că negarea nu este eficientă pe o perioadă lungă de timp dar, dacă la momentul respectiv o persoană nu are resursele necesare de a face față direct confruntării cu trauma, poate reprezenta un mecanism eficient și funcțional pentru o perioadă scurtă de timp.

Astfel, în funcție de o multitudine de variabile care diferă de la o persoană la alta (perspectiva asupra situației, modul în care interpretează cognitiv, modul în care resimte emoțional, suportul social, etc) momentul dezvăluirii abuzului poate apărea imediat, mai târziu, sau este posibil să nu apară niciodată.

Temerile des întâlnite la persoanele care trec printr-o astfel de traumă sunt:

• Teama că nu vă fi crezută sau nu va fi luată în serios;
• Teama că vă fi învinovățită;
• Teama că ar putea să aibă de suferit din punct de vedere profesional;
• Teama că ar putea fi judecată;
• Teama că ar putea să îi fie afectate relațiile sociale;
• Teama de a nu-i fi afectata calitatea vieții având în vedere începerea unui proces de urmărire penală și/sau un proces în instanță care necesită multiple resurse financiare, de timp și emoționale de care persoana în cauza e posibil să nu dispună.

În consecință, victima este deseori speriată de repercursiuni care pot fi generate în toate aspectele vieții.

Dezvăluirea – reacții

Totodată, atunci când abuzul este mărturisit, persoana se poate confrunta cu mai multe reacții necontrolate din partea celorlalți. Cea mai mică suspiciune de neîncredere asupra celor declarate din partea mediului exterior, poate reactualiza intensitatea sentimentelor contradictorii cu care individul s-a luptat o perioada lungă de timp, până la momentul găsirii curajului de a confrunta în mod direct problema.

Reacțiile adecvate din mediul social la o astfel de dezvăluire ar fi indicat să facă referire la empatie, înțelegere, suport, oferirea sentimentului de securitate, încredere, atitudine de nejudecare. De asemenea, este extrem de important ajutorul specializat și includerea persoanei într-un demers psihoterapeutic care să o poată ajuta să gestioneze eficient perspectiva interpretativa a evenimentului și stările emoționale și, în consecință, modul în care ea gestionează comportamental aceasta situație.

Fondat în anul 2013 ca primul centru medical din România dedicat tratării depresiei şi tulburărilor asociate, Centrul Medical Bellanima pune astăzi la dispoziţia clienţilor săi experienţa şi cunoştinţele unei echipe de specialişti din domeniul psihiatriei, psihologiei clinice și psihoterapiei pentru diagnosticarea şi tratarea, în mod integrat si pluridisciplinar, unei arii vaste de tulburări şi probleme psihice, pentru toate grupele de vârstă.