Am lansat grupuri libere de discuții despre psihologie și stare de bine, pentru adulți și adolescenți. Înscrie-te aici.

Introspecția: modul constructiv de a o practica. Importanța întrebărilor

Introspecția: modul constructiv de a o practica. Importanța întrebărilor

Ai pus vreodată sub semnul întrebării propriile gânduri ori îți iei timp, din când în când, să îți clarifici propriile valori (mai ales în momentele de incertitudine)? Dacă răspunsul este “Da”, atunci ai practicat introspecție: acel exercițiu psihologic ce te ajută să te dezvolți și să extragi valoare din propriile greșeli.

Prin introspecție privim în interior, spre gândurile conștiente, emoțiile, motivele și intențiile proprii; în același timp, prin introspecție încercăm să deslușim și legile după care se guvernează mintea noastră.

Un concept controversat

De-a lungul timpului, introspecția a avut un parcurs interesant: a început ca metodă de cercetare și a continuat (și) ca instrument terapeutic. Recent, introspecția este folosită în moduri diverse, atât în cadre formale, cât și informale.

Mulți terapeuți și cercetători consideră că introspecția este contra-productivă, ba chiar supusă erorilor. Când? Atunci când ne mulțumim cu o căutare superficială care duce la răspunsuri de suprafață, fără validitate și fără valoare. Asta înseamnă că oricât de mult am încerca, nu putem surprinde într-un mod obiectiv gândurile și reflectările noastre. Însă în același timp, cea mai bună metodă pentru a studia mintea este prin a ne pune întrebări despre aceasta.

Așadar, deși intens criticată, introspecția rămâne o piatră de hotar pentru înțelegerea conștiinței umane.

Introspecția în terapie

Capacitatea de auto-reflectare este o condiție fundamentală a experienței umane; prin introspecție, oamenii devin conștienți de gândurile, emoțiile și motivele lor.

În psihologie, introspecția este un exercițiu ce presupune o privire în interior. Este adesea folosită în cadrul terapeutic. Baza de la care pornește este aceea că tu te cunoști mai bine decât oricine altcineva. Astfel, prin introspecție, poți afla cele mai bune răspunsuri la întrebări personale.

Introspecția este un instrument folositor în terapie, dar și pentru fiecare persoană în parte care caută să se cunoască mai bine. Ne ajută la evaluarea propriilor gânduri. În terapie, introspecția ne ghidează să alocăm o privire profundă în interior.

Cum știm ce este introspecție și ce nu?

Conform Enciclopediei de Filosofie de la Universitatea Stanford, pentru ca o practică să poată fi considerată introspecție, trebuie întrunite mai multe condiții:

  • condiția mintală: trebuie să aibă legătură cu starea mintală. Auto-reflectarea trebuie să fie asupra propriilor gânduri (de exemplu, care îmi sunt gândurile, cum mă simt și altele);
  • persoana întâi: introspecția are loc la persoana întâi. Astfel, avem introspecții despre propria minte, amintiri, corp, nu despre alte persoane;
  • condiția prezentului: introspecția este despre starea de moment: unde mă situez, din punct de vedere mintal, în acest moment? Adesea include și perspectiva despre experiențe recente;
  • condiția directă: introspecția nu se bazează pe situații externe, ci pe ce se întâmplă în interior;
  • condiția de detectiv: introspecția este despre a surprinde starea mintală în care te găsești, nu despre a crea o stare mintală;
  • condiția efortului: introspecția nu este o practică ușoară. Nu este automată sau o condiție implicită a creierului nostru. Introspecția necesită efort, intenție și motivație.

La ce ne servește introspecția?

Se pare că avem, în medie, peste 50.000 de gânduri pe zi: mai mult de jumătate dintre acestea sunt negative și mai mult de 90% sunt gânduri repetitive din ziua anterioară. Dacă nu ne alocăm timp și efort să ne auto-analizăm și să ne direcționăm atenția și către gândurile pozitive, nu ne vom da șansa să trăim o viață plină de oportunități.

Importanța întrebărilor în introspecție

Introspecția este modalitatea prin care învățăm despre starea noastră psihică. Este o pornire personală și intenționată: prin introspecție, privim în interior, săpăm adânc în emoțiile și experiențele proprii pentru a înțelege de ce suntem așa cum suntem.

Suntem în introspecție atunci când ne punem întrebări precum: “De ce sunt supărat după această ședință?”, “Ce carieră mi se potrivește?”, “De ce mă învinuiesc pentru fiecare lucru mărunt?”, “În ce mai cred acum?” etc.

Cheia stă în felul în care ne punem întrebările. De regulă, atunci când căutăm sursa gândurilor, emoțiilor și comportamentelor noastre, tindem să ne întrebăm “De ce…?”. Această modalitate de a ne auto-interoga ne predispune la a rămâne fixați pe probleme, la a ne mulțumi cu acele răspunsuri care ne confirmă părerile deja existente, la a rămâne blocați în trecut.

În schimb, specialiștii ne îndeamnă să folosim întrebări care încep cu “Ce…?”. Așa vom ajunge la o adevărată cunoaștere de sine. Spre exemplu, una este să mă întreb: “De ce nu sunt fericit?”, altceva să mă întreb “Ce m-ar face fericit?”.

Întrebările de tipul “Ce…?” ne ajută să ne descoperim potențialul, ne mențin curioși, ne ajută să ne clădim un altfel de viitor. În același timp, acest tip de întrebări ne forțează să ne îmbogățim vocabularul emoțiilor, prin a le identifica și, astfel, contribuind la sentimentul că suntem în control.

Meditația ca formă de introspecție

Multe persoane consideră că meditația este una dintre cele mai vechi forme de introspecție. În general, meditația înseamnă atingerea unei stări de calm și adresarea de întrebări introspective pentru o bună auto-cunoaștere. Printre cele mai comune întrebări pe care oamenii le folosesc atunci când meditează sunt: Ce încerc să obțin?, Ce anume din ce fac funcționează?, Ce anume din ce fac mă încetinește?, Ce pot schimba?.

În final, introspecția este importantă pentru a ne menține echilibrul în viață. În lumea activă și plină de stimuli în care trăim, este ușor să devenim copleșiți și distrași. Prin introspecție ne alocăm timp să ne distanțăm de influențele externe și să ne concentrăm pe sinele interior.

Surse articol:

Programează o ședință online sau în cabinet

0374 554 340

Spune-ne mai multe despre ce te preocupă.

Identificăm soluția potrivită pentru tine și te contactăm în curând.

    Serviciile noastre pot fi oferite atât în cabinet, cât și online. Contactați-ne pentru mai multe detalii.

    0374 554 340

    Luni – Vineri:
    09:00 – 20:00

    Newsletter

    Incepe aici
    close slider

    Ofertă promoțională

    Consiliere psihologica preliminara (2h) - 240 lei


    Primul pas pe care il recomandam clientilor nostri, pentru a intelege ce anume poate fi imbunatatit din punctul de vedere al starii lor interioare, este evaluarea psihologica preliminara (2h) care are un pret special in aceasta luna.

    La Bellanima, fiecare caz este tratat in mod personalizat, in functie de dificultatile, nevoile, obiectivele si resursele clientului nostru...


    Detalii Pachet

    phone