Ce se ascunde în spatele nevoii de control și când e “prea mult”?

Control, această manifestare umană care ne motivează să fim actori activi în propria viață. Percepția controlului este nu doar dezirabilă, ci o adevărată necesitate psihologică și biologică. Persoanele care nu se percep ca actori activi ai propriei vieți au puțină încredere în capacitatea de a obține rezultatele dorite; iar în timp, această atitudine contribuie la dezvoltarea sentimentului lipsei de speranță.

Astfel, convingerea că putem exercita control asupra mediului nostru este esențială pentru bunăstarea noastră individuală. Mai mult, studiile arată că nevoia de a exercita control și dorința de a lua decizii sunt esențiale pentru supraviețuire. Există și studii care arată că nevoia de control este asociată cu o stare de sănătate mai bună. Dar ca orice trăsătură umană, și nevoia de control există pe un spectru.

Așadar, când, cum și de ce devine nevoia de control contraproductivă?

Observăm că posibilitatea de a-ți controla viața pare a fi un lucru pozitiv; dar pentru unele persoane, nevoia de a controla devine prea mult. Și devine foarte nocivă pentru relațiile dintre oameni.

Nevoia de control apare la persoanele cărora le este teamă de necunoscut și de situații ambigue. Nevoia de a controla orice situație înseamnă, astfel, transformarea acelui necunoscut în ceva previzibil, într-un sentiment de siguranță.

Controlul se poate extinde și asupra persoanelor. Astfel, cunoaștem oameni care simt nevoia să orchestreze acțiunile și comportamentele celorlalți, asemeni unui dirijor; în același timp, tind să aibă reguli foarte rigide privind curățenia, ordinea, modul în care se fac anumite lucruri.

Nevoia de control, dăunătoare în relațiile dintre oameni

În relații, controlul se referă la capacitatea de a influența sau direcționa comportamentul, deciziile și alegerile altei persoane. Deși controlul poate fi exercitat și într-o manieră pozitivă, devine o problemă atunci când încalcă autonomia și liberul arbitru al altcuiva. Atunci când ne gândim la dinamici nesănătoase într-o relație, gândul ni se duce, adesea, la rolul controlului. În astfel de relații sunt frecvent întâlnite și folosite tactici de abuz; scopul este acela de a-l controla pe partener și realitatea acestuia.

Exemple de comportamente de control în diferite tipuri de relații: gaslighting; interzicerea persoanei de a se întâlni cu familia și prietenii săi; stil de parenting prea protector; abuz emoțional, fizic sau sexual; tachinarea și criticarea constantă; manipularea.

De unde apare nevoia de a-i controla pe ceilalți?

Adesea, nevoia de control își are sursa în frica de a pierde ceva. Alteori, nevoia de control își are sursa în intenții bune: atunci când vrem să îi protejăm și ghidăm pe ceilalți. În astfel de situații, considerăm că deciziile proprii sunt în interesul tuturor.

Pentru a afla ce se află în spatele nevoii de control, trebuie să începem cu autocunoașterea: să explorăm motivele de control și în ce contexte observăm că apare această nevoie. În acest sens, discuțiile cu oamenii apropiați nouă sunt un bun punct de plecare; discuții în care recunoaștem cât de epuizant este să cauți mereu să fii în control, precum și deschiderea la feedback-ul pe care o să-l primim din partea celor apropiați.

Rolul trecutului

Nevoia constantă de a deține controlul poate fi explicată de trecut, prin:

evenimente traumatice – un istoric de traumă poate avea diferite consecințe. Una dintre acestea fiind nevoia intensă de a deține controlul. Odată ce ai trecut printr-o traumă, corpul poate intra într-o stare crescută de vigilență. De ce? Deoarece un eveniment traumatic este, adesea, imprevizibil, iar starea de vigilență se dezvoltă, ulterior, ca mecanism adaptativ. Dezvoltând această vigilență, persoana încearcă, în mod inconștient, să se protejeze de traume viitoare.
experiențele din copilărie – mediul în care creștem influențează felul în care privim și percepem lumea. Astfel, dacă am crescut într-o familie cu dinamici instabile, unde era greu să înțelegi și să anticipezi reacțiile celorlalți, apare această nevoie de a fi în control ca mecanism de coping. Pe de altă parte, dacă am fost crescuți de părinți dependenți de alcool sau de alte substanțe, înseamnă că am fost supuși la tot felul de situații imprevizibile. Ca urmare, atunci când am devenit adulți, am dezvoltat această nevoie intensă de a fi în control. Sau poate că am fost crescuți de părinți indisponibil emoțional sau neglijenți față de nevoile noastre; lucru care poate duce la nevoia intensă de a controla relațiile cu cei din jur pentru a primi validare și reasigurare constantă.

Nevoia de control și anxietatea

Prin a-i controla pe ceilalți sau anumite situații, încercăm, de fapt, să diminuăm propria anxietate. Studiile arată că persoanele care suferă de anxietate tolerează cu greu incertitudinea. Asta deoarece incertitudinea lasă loc îngrijorării, ruminației, scenariilor catastrofale. Astfel, controlarea cât mai multor situații devine o strategie de auto-calmare, de reducere a acestei îngrijorări.

Nevoia de a fi în control arată diferit, în funcție de tipul de tulburare anxioasă.
Astfel, cineva care suferă de tulburare anxioasă socială planifică fiecare detaliu dintr-o interacțiune socială. Schimbările de ultim moment sunt respinse sau acceptate cu greu.
Persoanele cu anxietate generalizată tind să anticipeze anumiți factori declanșatori, lucru care duce la angrenarea în comportamente de control.
Persoanele afectate de tulburarea obsesiv-compulsivă au o nevoie intensă de control, venită tocmai din dorința de a reduce anxietatea și fricile. Aceste persoane sunt măcinate de gânduri intruzive și iraționale, iar prin compulsii, prin comportamente de control, încearcă să reducă din senzația intensă de frică. De exemplu, verifică de foarte multe ori dacă au încuiat ușa sau dacă au scos fierul de călcat din priză.

Cum gestionăm relația cu o persoană care vrea să dețină controlul

Cu siguranță avem în viețile noastre măcar o persoană care caută să dețină mereu controlul. Devine, astfel, important să învățăm cum să gestionăm o astfel de relație, mai ales dacă dorim să o păstrăm în continuare în viețile noastre.

Astfel, cum interacționăm cu o persoană mânată de nevoia de control:

stabilim limite: este foarte important să stabilim granițe și să comunicăm cât mai clar ce acceptăm și ce nu; fie că vorbim despre șeful, mama sau partenerul nostru, limitele sunt necesare pentru a-i permite relației respective să continue să existe în viața noastră;
încercăm să înțelegem motivele comportamentului: dacă, de exemplu, partenerul vrea să știe unde ești în orice moment, este important de aflat care este frica din spatele acestei nevoi. Prin comunicare aflăm dacă în spate se află teama de a fi înșelat sau teama că ai putea fi în pericol. Este important să ascultăm motivele, chiar dacă ne par iraționale, și să găsim soluții împreună;
să știm când să ne retragem: dacă am explorat împreună soluții, iar lucrurile nu s-au schimbat, este timpul să luăm în considerare și renunțarea la respectiva relație. O relație în care nu avem un cuvânt de spus și care ne afectează stima de sine nu este o relație care să aibă un viitor;
să înțelegem rolul nostru în astfel de relații: poate că, uneori, stăm prea mult timp în relații cu persoane care ne controlează; fie că sunt șefi sau parteneri. Deși nu avem o vină pentru felul în care am fost tratați, este important de înțeles ce nevoi interne ne-a îndeplinit respectiva relație.

Concluzii

Dorința de control este una umană; ne oferă sentimentul că lucrurile sunt în ordine, sunt stabile, că suntem în siguranță. Însă când această nevoie de control încalcă drepturile, bunăstarea sau alegerile celorlalți, devine contraproductivă. Prin autocunoaștere, discuții autentice și chiar printr-un demers terapeutic, putem ajunge să îmbrățișăm părțile din noi care au avut și au, în continuare, nevoie de protecție și reasigurare.

Articol scris de Cristina Glomnicu, editor de specialitate în cadrul Centrului Medical Bellanima.

Surse articol: