Orice parinte isi doreste sa aiba copii fericiti si mai ales multumiti cu ceea ce sunt, au si primesc. Iar unul dintre aspectele cheie ale comportamentului parental este responsivitatea la cerintele copilului – raspunsuri prompte, adecvate nevoilor si stadiului de dezvoltare.

Responsivitatea este de cele mai multe ori conceptualizata ca un proces in 3 pasi:

• observarea semnalelor copilului (miscari, vocalizari, expresii);
• interpretarea acestor semnale;
• actiunea (parintele actioneaza pentru satisfacerea nevoilor copilului).

Pentru a putea interpreta corect si apoi a raspunde adecvat este necesar ca parintii sa faca diferenta intre nevoi si dorinte.

Sa fim atenti la nevoi sau la dorinte?

Nevoile copiilor sunt cele care trebuie satisfacute. Printre ele se numara nevoia de ingrijire sensibila si iubitoare, de protectie fizica, siguranta si repere clare, de experiente adaptate diferentelor individuale si corespunzatoare nivelului de dezvoltare, de stabilire a limitelor, de structura si asteptari realiste (Brazelton & Greenspan). De exemplu, un parinte care isi ia in brate bebelusul care plange raspunde astfel nevoii acestuia de a fi linistit.

Vorbim de dorinte atunci cand un parinte ii cumpara copilului fiecare jucarie pe care acesta o vede la alti copii. In acest caz, parintele nu ii mai ofera celui mic posibilitatea sa invete sa faca schimb de jucarii sau sa traiasca dezamagirea ca nu poate avea toata jucariile pe care si le doreste (iar mai apoi sa ajunga sa fie multumit cu ceea ce are). Dorintele copiilor pot fi recunoscute ca fiind valide (Stiu ca vrei sa iti iau si papusa pe care o are Maria si ca ti-ar placea, insa nu pot sa ti-o iau), dar nu trebuie neaparat sa fie indeplinite.

Aceasta diferentiere este foarte importanta pentru intelegerea ca a iubi un copil, a-l sustine, a-l consola nu inseamna a-l rasfata.

Care sunt situatiile in care vorbim de rasfat?

Nu este intotdeauna usor sa raspunzi adecvat la nevoile copiilor! Din dorinta de a oferi tot ceea ce le-ar aduce satisfactie, parintii pot avea tendinta sa ii rasfete. In termeni foarte simpli, rasfatul se refera la modalitatea in care parintii raspund nepotrivit la nevoile sau dorintele copiilor.

Asadar, de cele mai multe ori termenul rasfat are o conotatie negativa. De obicei, apare atunci cand parintii incearca sa acopere intr-un mod rapid, activ si de multe ori palpabil, nevoia din spatele comportamentului copilului. In situatiile in care copilul nu poate primi ceea ce isi doreste, are nevoie de consolare. Nu are insa nevoie sa fie consolat primind o jucarie noua.

Din pacate, acest tip de raspuns incurajeaza copilul sa devina dependent de parinte pentru indeplinirea imediata a dorintelor sale. Pe terment lung, va fi predispus sa caute satisfactia la altii decat sa apeleze la propriile resurse. Mai mult, nu va invata sa suporte si sa integreze limitele sanatoase pentru o dezvoltare optima si nici nu va invata mecanismul de reciprocitate (iar mai tarziu poate sa abia dificultati de relationare cu ceilalti).

Cum pot fi abordate aceste situatii?

• Raspundeti adecvat tuturor nevoilor copilului mai degraba decat dorintelor sale – copilul are nevoie sa se simta iubit si in siguranta pentru a explora lumea, dar este necesar sa fie si stimulat in dezvoltarea sa.
• Stabiliti limite potrivite varstei copilului si asteptari realiste. Un copil de doi ani care face o criza de furie aruncandu-se pe jos in mijlocul magazinului nu face altceva decat sa isi comunice asa cum poate frustrarea pe care o simte, nestiind si neputand inca sa isi verbalizeze trairile.
• Sustineti copilul sa incerce singur sa faca lucruri pentru sine si pentru cei dragi. In acest fel, va capata incredere ca le poate face. Atunci cand nu reuseste, ghidati-l cu blandete sa mai incerce inca o data.

Bibliogafie: Brazelton, T. si Greenspan, S., „ Nevoile esentiale ale copilului”, Editura Trei, 2013.