Depresia și simptomele sale
Depresia (sau tulburarea depresivă majoră) reprezintă o afecțiune psihică des întâlnită și în același timp serioasă. Reprezintă o tulburare de dispoziție ce afectează felul în care te simți, gândești, felul în care îți percepi propriul corp și în care întreprinzi chiar și cele mai simple activități cotidiene. Pentru un diagnostic de depresie clinică (ce întrunește simptomele depresiei menționate în DSM-V), semnele descrise mai jos trebuie să fie prezente pentru cel puțin două săptămâni, zi de zi. Este un indiciu temporal important, care, pe lângă simptomele depresiei specifice, face diferența dintre depresie și alte tulburări clinice sau tulburări emoționale.
Ce este și ce nu este depresia
Depresia nu este tristețe – nu este o zi proastă sau o nereușită. Așa cum nu este semnul unei slăbiciuni personale sau o stare pe care o poți alunga cu gândire pozitivă. Astfel, depresia poate fi un teritoriu inaccesibil, greu de înțeles de către o persoană care nu s-a confruntat cu ea.
Depresia este o tulburare mintală și o stare de spirit. Adesea, persoanele care suferă de o tulburare mintală nu o recunosc pentru ceea ce este, iar dacă o recunosc, ea nu e acceptată de cei din jur. Iar aceste situații sunt foarte nefericite pentru că îi împiedică pe oameni să ceară și să primească ajutorul care le-ar permite să redevină funcționali și să se bucure de viață pe deplin.
“Depresia este o cronicizare a unei dureri emoționale, care nu a putut fi procesată de persoana în cauză și merită atenția cuvenită. Ea nu dispare odată cu trecerea timpului – dacă ar fi fost așa, persoana ar fi putut să o vindece deja, fără nicio acțiune. În situația în care ai identificat la tine sau la cei dragi simptomele pe care urmează să le descriem în acest articol și ai încercat să rezolvi situația fără prea multe rezultate, sfatul este de a apela la un specialist – medic psihiatru sau psihoterapeut, care să te asiste și să te poată însoți în procesul de însănătoșire.
Ceea ce știm cu siguranță este că fiecare psihic are o parte sănătoasă, indiferent de cât de rănit sau traumatizat este, parte care conține resursele pentru a susține vindecarea.” – Ana Maria Benali, psihoterapeut în cadrul Centrului Medical Bellanima.
În rândurile următoare vom trece în revistă simptomele depresiei, așa cum sunt ele definite în Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale, dar și câteva simptome mai puțin clasice, dar la fel de importante pentru a înțelege particularitatea acestei condiții.
Simptomele depresiei – semnale de care să ții cont
Simptomele depresiei pot suferi variații de la persoană la persoană. Depresia apare atunci când ai o vulnerabilitate genetică declanșată de factori și împrejurări externe – iar felul în care o persoană încearcă să facă față situațiilor de viață sau felul în care încearcă să-și ascundă suferința diferă de la om la om.
Pentru că depresia este și o stare de spirit, un mod de a vedea lumea, două simptome sunt foarte importante și debilitante în depresie:
- dispoziția depresivă;
- diminuarea marcantă a interesului sau plăcerii.
Dispoziția depresivă
Este unul dintre cele două simptome centrale de care se ține cont în diagnosticarea depresiei. Dispoziția depresivă poate fi indicată fie prin relatările persoanei în cauză (de exemplu, prin raportarea sentimentelor de vid interior, de lipsă a speranței), fie observată de alte persoane – schimbările sunt sesizabile.
Diminuarea marcantă a interesului sau plăcerii
Reprezintă al doilea simptom central de care se ține cont în diagnosticarea depresiei (indicată fie prin relatare personală, fie observată de alte persoane). Atunci când se manifestă, cuprinde toate sau aproape toate activitățile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi.
Criterii de diagnostic pentru depresie
Numai specialiștii în sănătate mintală pot diagnostica depresia, dar asta nu înseamnă că nu este importantă monitorizarea propriilor simptome sau importanța informațiilor referitoare la simptomele depresiei – nu știi niciodată când poți fi parte din procesul de recuperare al unei persoane dragi.
Conform DSM-V, pentru a fi întrunite criteriile pentru un diagnostic de tulburare depresivă majoră, trebuie să fie prezente cel puțin cinci din următoarele nouă simptome pe parcursul aceleiași perioade de două săptămâni; de asemenea, trebuie să se manifeste și cel puțin unul dintre cele două simptome centrale (dispoziția depresivă sau diminuarea marcantă a interesului sau plăcerii).
Celelalte șapte simptome sunt:
Scădere sau creșterea în greutate, semnificativă și involuntară
– reprezentată de o modificare de peste 5% din greutatea corporală într-o lună sau diminuarea ori creșterea apetitului.
Întrebare de reflectat: Mănânci mult mai puțin sau mult mai mult decât de obicei?
Insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi
Întrebări de reflectat: Dormi prea mult? Ai probleme în a adormi seara? Ai insomnie sau te trezești foarte devreme dimineața?
Agitație sau lentoare în mișcări/mers aproape în fiecare zi
– observată și de alte persoane, nu doar sentimente proprii de neliniște sau lentoare.
Întrebare de reflectat: Simți că te miști cu greutate sau, din contră, ești agitat?
Fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi
Întrebare de reflectat: Te simți adesea obosit sau fără vlagă?
Sentimente de inutilitate sau de vinovăție excesivă ori inadecvată
– aceste stări pot ajunge să fie delirante, aproape în fiecare zi.
Întrebări de reflectat: Ai o stare apăsătoare de vinovăție? Simți că nu ești de folos? Ai adesea sentimente de inutilitate/neajutorare/pesimism?
Diminuarea capacității de gândire sau concentrare ori indecizie
– apare aproape în fiecare zi (indicată fie prin relatare personală, fie observată de alte persoane).
Întrebări de reflectat: Îți este greu să te concentrezi la activitățile zilnice? Îți este dificil să iei decizii?
Gânduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte)
– acompaniate de ideație suicidară recurentă fără un plan anume sau tentativă de suicid, ori un plan clar pentru comiterea suicidului.
Întrebări de reflectat: Te-ai gândit cum ar fi să dispari? Ai avut gânduri suicidare? Ai adesea gânduri despre moarte?
Pentru un diagnostic de tulburare depresivă, este foarte important de verificat dacă simptomele depresiei cauzează suferință sau deterioare semnificativă în plan social, profesional sau în alte domenii de funcționare (cum ar fi cel personal).
Depresie – simptome mai puțin cunoscute
Sunt foarte multe articole, studii și mărturii despre simptomele depresiei. Sunt persoane care descriu depresia ca pe o stare persistentă de amorțeală sau de vid interior. Sau persoane care nu știu exact cum să descrie starea, dar pot spune că ceva se întâmplă cu ele și cu felul în care percep lucrurile și lumea.
Astfel, există și simptome care pot fi ușor trecute cu vederea, dar care pot contribui la diagnosticare corectă. Printre simptomele mai puțin tradiționale se numără:
Iritabilitatea
Simptom comun în cazul depresiei la copiii sub 12 ani. Poate ți s-a spus că ești o persoană dificilă sau greu de suportat; în acest caz, iritabilitatea poate fi învelișul pentru emoții profunde relaționate cu depresia.
Durere fizică inexplicabilă
În depresie, nu numai mintea este afectată, ci și corpul. Persoana în cauză poate resimți dureri în corp, fără o cauză medicală. Legătura dintre minte și corp există și trebuie făcută și în cazul acestei tulburări.
Igienă precară
Este un simptom care poate apărea fie din cauza lipsei de vitalitate, fie din cauza lipsei de interes față de orice fel de activitate. Din păcate, cei din jur, care nu înțeleg că depresia poate căpăta și această formă, pot judeca foarte dur acest aspect.
Răbufniri emoționale
Se manifestă sub formă de tristețe, frustrare, furie, plânset necontrolat. Depresia poate cauza schimbări de dispoziție puternice sau reacții emoționale disproporționate față de importanța sau rezultatul unei situații.
De la un punct încolo, simptomele depresiei se hrănesc și se întrețin una pe alta.
Depresia afectează milioane de oameni la nivel global
Din fericire, formele de tratament sunt variate, de la schimbări în stilul de viață la medicație și psihoterapie. Oricare ar fi forma de tratament potrivită ție, cel mai important pas pentru terapie este observarea modului în care percepi lumea și te percepi pe tine. De aici începe totul. Depresia este viziunea îngustă și trunchiată asupra lumii.
Specialiștii care te ajută pe acest subiect
- Alexandru Pavel, medic specialist psihiatru
- Irina Pavel, medic specialist psihiatru
Articol scris de Cristina Glomnicu, editor de specialitate în cadrul Centrului Medical Bellanima.