Am lansat grupuri libere de discuții despre psihologie și stare de bine, pentru adulți și adolescenți. Înscrie-te aici.

Particularități ale terapiei ABA

Particularități ale terapiei ABA

Terapia ABA (Applied Behavioral Analysis), în traducere Analiza Aplicată a Comportamentului, este o știință ale cărei principii se pot aplica în cazul persoanelor diagnosticate cu TSA (tulburare din spectrul autist), care este o tulburare de neurodezvoltare, dar și în cazul altor tulburări de învățare/dezvoltare.

Terapeuții ABA sunt formați în a aplica principiile ABA pentru a modifica, pentru a crește sau diminua frecvența comportamentelor. Prin implementarea unui plan de intervenție personalizat se pot înlocui comportamentele indezirabile cu unele dezirabile, se pot învăța noi abilități sociale și academice prin care se ajunge la autonomie și independență. Cum reușește, însă, terapia ABA aceste lucruri?

Intervenția trebuie începută imediat după ce avem un diagnostic. Este important să conștientizăm importanța diagnosticării precoce, acest lucru ducând la integrarea copilului în procesul terapeutic. Studiile ne arată că șansele de recuperare cresc semnificativ atunci când procesul terapeutic începe de la o vârstă cât mai fragedă.” – Mirela Bîrsășteanu, Coordonator ABA

În rândurile următoare vom dezvălui mecanismul din spatele terapiei ABA, modalitatea în care comportamentul uman este ghidat și direcționat, avantajele acestei forme de terapie, profilul terapeutului ABA și noi abordări. 

Despre TSA, pe scurt 

Conform DSM-5, elementele esențiale ale tulburării din spectrul autist sunt reprezentate de afectarea persistentă a comunicării și interacțiunii sociale, precum și modelele restrictive și repetitive de comportament, interese sau activități. Aceste simptome sunt prezente încă din copilăria timpurie și limitează sau afectează funcționarea de zi cu zi. Tulburarea din spectrul autismului include tulburările cunoscute anterior sub numele de autism infantil, autism al copilăriei, autism Kanner, autism cu funcționalitate ridicată, autism atipic, tulburarea pervazivă de dezvoltare nespecificată în altă parte, tulburarea dezintegrativă a copilăriei și tulburarea Asperger.

Conform DSM-5, tulburarea din spectrul autismului este o tulburare cu niveluri de severitate diferite: nivelul 1, când persoana în cauză are nevoie de susținere, nivelul 2, când necesită susținere substanțială și nivelul 3, atunci când persoana necesită susținere foarte mare, comunicarea socială fiind marcată de deficite severe, iar comportamentele sunt deosebit de rigide, fiind marcate de aversiune față de schimbare. 

Ce este terapia ABA?

Numeroase cercetări ne arată că principiile terapiei ABA aplicate în tratamentul tulburării din spectrul autist oferă cele mai mari șanse de recuperare. În procesul terapeutic se urmărește învățarea abilităților deficitare sau care lipsesc din repertoriul copilului. Există anumite particularități ale terapiei ABA:

– procesul terapeutic este unul continuu și de lungă durată;

– în funcție de nivelul actual de dezvoltare, de rezultatele la evaluare, de vârsta copilului, se stabilește un program personalizat de terapie, numărul de ore și planul de intervenție.

Terapia ABA aduce rezultate dacă este aplicată intensiv, numărul minim de ore recomandat este de 20 de ore de terapie pe săptămână, iar începerea terapiei trebuie făcută încă din momentul diagnosticării, chiar dacă copilul are sub 2 ani.

Pe de altă parte, terapia ABA poate fi aplicată și în alte tipuri de diagnostic: în cazul copiilor cu un diagnostic de ADHD, terapia ABA ajută la dezvoltarea autocontrolului și la înfrânarea impulsurilor comportamentale; copiii diagnosticați cu tulburare de stres post-traumatic (PTSD) pot beneficia de terapie ABA pentru a învăța să răspundă mai bine la stimulii asociați cu evenimentul traumatic și la amintirile intruzive; terapia ABA poate ajuta copiii diagnosticați cu tulburarea obsesiv-compulsivă (OCD) să reducă comportamentele compulsive. 

Analiza comportamentală aplicată  ABA – planul obiectiv de intervenție

În primul rând, înainte de orice intervenție, terapeutul/coordonatorul face o evaluare funcțională a comportamentului. Terapeutul interacționează direct cu copilul pentru a observa comportamentul și pentru a testa abilitățile; în acest timp se susține și un interviu cu părinții pentru a avea informații despre evoluția copilului până la momentul evaluării. Terapeutul poate solicita ca aceste observații să se facă în diverse medii (acasă, la școală), pentru a avea tabloul comportamental complet.

După aceste etape, coordonatorul/terapeutul va dezvolta planul de tratament bazat pe observațiile și datele pe care le-a colectat folosind instrumente obiective de măsurare. Planul de intervenție personalizat se va adresa nevoilor copilului și va include obiectivele clare specifice vârstei. Obiectivele pot fi de tipul reducerii frecvenței unor comportamente problematice sau periculoase și de tipul creșterii frecvenței comportamentelor dezirabile și îmbunătățirii abilităților de comunicare și sociale. Planul de intervenție va include și strategii specifice care vizează implicarea membrilor familiei, a profesorilor.

Programul unei zile de terapie poate fi destul de structurat, iar copilul poate fi stimulat, uneori, pe parcursul întregii zile. Printre beneficii se numără faptul că este o metodă validată științific, ajută în dobândirea abilităților de socializare și interacțiune, îmbunătățește capacitatea intelectuală și crește gradul de independență a copilului. 

Prin intermediul terapiei ABA, copiii cu un diagnostic de TSA pot ajunge să fie independenți, să dezvolte abilități de relaționare și comunicare cu cei din jur pentru a-și exprima verbal dorințele și nevoile. Programul se aplică individual, în funcție de abilitățile copilului, printr-o intervenție specială și personalizată. Prin programul de terapie ABA se implementează intervenția și se monitorizează progresele. 

Specialistul în terapia ABA

La buna implementare a planului de intervenție, un rol important îl are terapeutul ABA. Un terapeut ABA este o persoană creativă, implicată, dornică să învețe și să se dezvolte.

Terapeutul/coordonatorul nu face promisiuni pe care nu le poate îndeplini și nu asigură părinții de anumite rezultate ale intervenției. Un specialist care face promisiuni, precum “Copilul dumneavoastră va vorbi în 5 luni” poate crea așteptări prea mari și fără fundament. Terapeutul poate descrie tehnica folosită și de ce consideră ca aceasta are potențial să fie eficientă, însă acest lucru se va dovedi în timp.

Acordul părinților este cerut pentru tehnicile ce urmează a fi implementate și oferă transparență în aplicarea lor. În cazul în care sunt necesare modificări ale planului de intervenție, acestea se anunță și se fac cu acordul părinților. Pe tot parcursul intervenției comportamentale, părintele are dreptul să consulte datele colectate și să primească informații cu privire la procesul terapeutic și la progresele realizate.

Ce rezultate poate aduce terapia ABA?

În cazul terapiei ABA, rezultatele depind de mai mulți factori. La finalul câtorva luni sau ani de terapie ABA, copilul cu TSA se poate arăta mai interesat de lumea înconjurătoare și de oamenii din jur; poate comunica mai eficient, poate învăța să ceară lucrurile de care are nevoie (jucării, mâncare, un program anume la televizor), poate fi integrat în grădiniță/școală.

Prin terapia ABA și în timp, copilul învață să găsească motivație în consecințele naturale. Adică, treptat, copilul nu va mai face anumite activități doar pentru recompensă, ci pentru că se distrează în timp ce lucrează la obținerea ei. Spre exemplu, dacă un copil trebuie recompensat la începutul intervenției cu o bucățică de ciocolată pentru a se îmbrăca pentru o ieșire în parc (presupunând că nu se îmbracă singur, nu se încalță etc.), în timp, terapeutul ABA îl ajută să facă această legătură și să înțeleagă că dacă se îmbracă și se încalță în mod eficient, va ajunge în parc la timp să se joace cu prietenii/să se dea în leagăn etc. 

Terapia ABA dezvoltă și consolidează abilitățile care vor face clientul să-și atingă propriul potențial, să fie viitorul adolescent/adult funcțional, autonom și independent.

Dacă ai nevoie de o evaluare și terapie ABA pentru copilul tău, te așteptăm la Centrul Bellanima!

Programează o ședință online sau în cabinet

0374 554 340

Spune-ne mai multe despre ce te preocupă.

Identificăm soluția potrivită pentru tine și te contactăm în curând.

    Serviciile noastre pot fi oferite atât în cabinet, cât și online. Contactați-ne pentru mai multe detalii.

    0374 554 340

    Luni – Vineri:
    09:00 – 20:00

    Newsletter

    Incepe aici
    close slider

    Ofertă promoțională

    Consiliere psihologica preliminara (2h) - 240 lei


    Primul pas pe care il recomandam clientilor nostri, pentru a intelege ce anume poate fi imbunatatit din punctul de vedere al starii lor interioare, este evaluarea psihologica preliminara (2h) care are un pret special in aceasta luna.

    La Bellanima, fiecare caz este tratat in mod personalizat, in functie de dificultatile, nevoile, obiectivele si resursele clientului nostru...


    Detalii Pachet

    phone