Ce este o traumă complexă și cum o putem recunoaște?

Orice om are un capitol în viața sa pe care ar vrea să îl uite. Fie că este vorba despre o despărțire dureroasă sau moartea unei persoane dragi, mulți dintre noi am trăit experiența de a avea inima frântă. 

Trauma este un eveniment care copleșește capacitatea noastră de a răspunde într-un mod eficient, fiind însoțită de sentimentul de neajutorare, vulnerabilitate lipsită de apărare și care conduce la o zdruncinare de lungă durată a înțelegerii de sine și de lume. Pentru persoanele care au suferit o traumă, amintirile traumatice nu rămân în trecut, ci sunt trăite ca fiind actuale. 

“Adesea, persoanele cu traume complexe nu se prezintă în cabinetul specialistului pentru că fie nu își dau seama că au trăit experiențe traumatice, fie nu și le mai amintesc, fie nu văd legătura dintre ceea ce li s-a întâmplat în trecut și ceea ce trăiesc în prezent. Dacă, însă, vă regăsiți în descrierea traumei complexe, sugestia specialistului este aceea de a începe un demers terapeutic ce ar putea ajuta la optimizarea funcționării dumneavoastră sau a apropiaților și, în general, la creșterea calității vieții“, ne spune psihoterapeut Ana Benali.

Ce este trauma complexă?

Trauma complexă presupune o expunere repetată la traume în perioada copilăriei și/sau la vârsta adultă și implică:

• apariția în situații de captivitate;
• vulnerabilitate pentru a fi revictimizat;
• repetitivitate în timp;
• violență interpersonală;
• suport social limitat/absent;
• impact asupra personalității.

Termenul de “traumă complexă” a fost folosit, pentru prima dată, în anul 1990 de către psihiatrul american Judith Lewis Herman care a diferențiat această formă de traumă de altele prin faptul că a definit trauma complexă drept o formă prelungită și repetată de traumă care apare atunci când victima se află într-o stare de captivitate, sub controlul abuzatorului.

Cum recunoști semnele unei traume complexe? 

Tulburarea complexă de stres posttraumatic include mare parte din simptomele apărute în PTSD (tulburarea de stres posttraumatic), dar și unele în plus.

Recunoașterea tulburării complexe de stres posttraumatic drept o tulburare de sine stătătoare este rezultatul a 25 de ani de studii. Astfel, pentru a se întruni un diagnostic de c-PTSD (sau traumă complexă), trebuie să fie prezente simptome centrale în diagnosticarea PTSD, precum:

•  amintiri intruzive despre traumă/traume (eng. flashbacks);
•  evitarea amintirilor traumatice sau a stimulilor care le pot declanșa;
•  senzația persistentă că pericolul încă este prezent – starea de alertă.

Însă, pe lângă aceste simptome, trebuie să fie prezente și simptome ce țin de aspecte specifice traumei complexe, precum:

Dificultăți de auto-reglare emoțională 

• dificultatea de a-ți controla propriile emoții; 
• explozii de furie;
• tristețe persistentă;
• depresie sau gânduri de suicid;
• comportamente autoagresive de tip rănire sau adicții; 
• reacții extreme față de stimuli neutri.

Tulburări ale atenției și conștiinței 

Apare disocierea – mecanism normal de coping sau gestionare a situației în momentul traumatizării, dar care devine dezadaptativ în absența factorilor agresori.

Tulburări în percepția de sine 

O viziune de sine negativă, gânduri negative persistente despre sine, credința că evenimentul traumatic s-a întâmplat din vina victimei și exonerarea agresorului și a comportamentului său.

Dificultăți de relaționare 

Dificultăți de a menține relațiile cu ceilalți sau evitarea relațiilor.

Somatizare 

Dureri de cap, de stomac, afectarea sistemului imunitar și dezvoltarea diferitelor boli cronice.

Alterarea sistemului de credințe 

Gânduri și idei, precum: „lumea este un loc periculos”, „nu poți avea încredere în nimeni”, „viața nu are sens” etc.

Aceste ultime tipuri de simptome sunt, de regulă, asociate cu forme repetate și multiple de expunere la traumă (cum ar fi genocid, abuz sexual în copilărie, violență domestică severă, tortură, sclavie și altele). Aceste simptome se instalează ca urmare a pierderii sau diminuării resurselor emoționale, psihologice și sociale în fața adversităților persistente.

Disocierea este un aspect specific traumelor complexe și reprezintă un mecanism normal de coping, care are loc în momentul în care trauma se întâmplă, fiind descrisă ca „încercarea minții de a scăpa atunci când fuga nu este posibilă” (Richard Kluft). În acele momente, timpul parcă încetinește și se produce o deconectare de la corp și emoții, un fel de amorțire în care persoana are senzația că ceea ce se petrece fie nu e real (derealizare), fie nu i se întâmplă (depersonalizare). Disocierea poate persista însă și după ce pericolul a dispărut și poate deveni, astfel, un mecanism dezadaptativ pe care persoana îl pune în acțiune și care ajunge să o încurce, de fapt, în viață.

Deși un istoric de traume (din copilărie și/sau vârsta adultă) este factor de risc pentru dezvoltarea tulburării complexe de stres posttraumatic, acest factor nu este, totuși, determinant pentru stabilirea diagnosticului. Contextul, factorii externi și factorii ce țin de individualitatea unei persoane contribuie la dezvoltarea unui asemenea diagnostic.

Intervenție de specialitate pentru trauma complexă

În trauma complexă, evaluarea psihologică inițială este primul pas al intervenției terapeutice, necesar pentru stabilirea problematicii persoanei și a tipului de traumă. 

Specialiștii care te ajută pe acest subiect

• Ana Benali, psihoterapeut
• Andra Bolohan, psihoterapeut

Articol scris de Cristina Glomnicu, editor de specialitate în cadrul Centrului Medical Bellanima.