Elena este absolventă a Facultății de Psihologie, a unui masterat în Psihodiagnoză cognitivă și consiliere psihologică din cadrul U.E.B., dar și a masterului de Nutriție și siguranță alimentară din cadrul U. M. F. Carol Davila.
Marta este psiholog clinician specialist și psihoterapeut acreditat de Colegiul Psihologilor din România și membru al Asociației Psihologilor din România
Loredana este analist comportamental cu formare BACB, fiind licențiată în psihologie, cu specializarea psihologie clinică.
Mădălina este psihoterapeut cognitiv-comportamental și psiholog clinician cu o experiență de peste 15 ani în domeniu.
Elena este psiholog clinician, absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București, cu experiență de peste 17 ani în lucrul atât cu cu copii tipici, cât și cu copii cu cerințe educaționale speciale. Are o bogată experiență de lucru atât în București cât și în Paris,…
Mădălina a absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, urmând apoi cursurile de masterat în Psihologie Aplicată în domeniul securității naționale.
Oana este psiholog clinician și psihoterapeut, absolventă a Facultății de Psihologie și a Masterului în Psihodiagnoză Cognitivă și Consiliere Psihologică în cadrul Universității Ecologice București. Formarea sa de bază este în Terapii Scurte orientate pe resurse și soluții în cadrul ARTS&CORS (Asociația Română de Terapii Scurte), urmată de formări complementare:…
Andreea este absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, iar ulterior a urmat studii de master în Psihologia Sănătății. Este psiholog clinician în supervizare și are experiență de peste trei ani în implementarea intervențiilor adresate copiilor cu tulburări de neurodezvoltare, fiind specializată pe intervenție…
Georgiana este absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București, precum și a masteratului în “Managementul formării psihologilor în Psihologia Muncii, Transporturilor și Serviciilor”, având și specializare și formare profesională complementară în psihologie clinică și expertiză psihologică.
Mihaela este un psiholog cu multa experiența, obtinuta atat in lucrul cu copii, cat și cu adulti. Activeaza in domeniul psihologiei clinice, al psihoterapiei cognitiv–comportamentale, al psihopedagogiei speciale.